Dragii mei Diana și Alexandru, ne-a unit Festivalul „Galbenă Gutuie” nu mai țin minte care ediție. Nu știu voi, dar eu am avut mereu feelingul că ne știm de o viață. Am fost și încă sunt plăcut surprinsă de faptul că v-ați oferit nu doar ajutorul financiar, cât și suportul și implicarea în organizarea propriu zisă a acelui eveniment. După care au urmat altele și altele, iar voi ați fost mereu acolo. Ne-am întâlnit și la un prânz, care s-a transformat ușor în cină… am discutat, am pus țara la cale, am râs, am cântat cu vocea, iar Alexandru la chitară.

Eu am avut mereu feelingul că ne știm de o viață. Am fost și încă sunt plăcut surprinsă de faptul că v-ați oferit nu doar ajutorul financiar, cât și suportul și implicarea în organizarea propriu zisă a acelui eveniment. După care au urmat altele și altele, iar voi ați fost mereu acolo. Ne-am întâlnit, într-o zi și la un prânz, care s-a transformat ușor în cină… am discutat, am pus țara la cale, am râs, am cântat cu vocea, iar Alexandru la chitară.

Sunteți un cuplu model pentru mulți de-ai noștri din Diasporă. Iar pentru mine este o bucurie și o mândrie faptul că faceți parte din viața mea și a familiei mele și că dincolo de prietenie am făcut și o echipă minunată. Sunt sigură că sunt și alți concetățeni de-ai noștri de aici din zonă care vă cunosc, dar și dintre cei care urmează să citească azi în premieră despre familia Pușcașu - Diana și Alexandru.

Voi veni și cu o concretizare, de anume azi apare acest articol!? Pentru că azi este ziua de naștere a ta, Alexandru, și chiar dacă urmează un interviu de suflet, sunt sigură că toate cuvintele din lume nu vor descrie la justa valoare, omenia și cumsecădenia ta, iar toți cei care te știu personal, vor confirma acest lucru.

Diana, Alexandru voi începe cu un mesaj de mulțumire către voi pentru faptul că faceți parte din viața mea și a Asociației Busuioc. Însă, pentru cititorii care nu vă cunosc, povestiți-ne pe scurt despre voi cine sunteți? De unde veniți?

Alexandru. Dragă Lilia, îți mulțumim pentru cuvintele frumoase, dar și pentru faptul că suntem membri ai familiei Busuioc. Mă numesc Alexandru și m-am născut în satul Măcărești, raionul Ungheni, ca azi acum 49 de ani. Acolo mi-am petrecut copilăria alături de fratele meu, Sergiu. Mama mea, Vera, era învățătoare de limba franceză și bibliotecară, iar ulterior a devenit funcționar public, secretara primăriei. Tatăl meu, Alexandru, era inginer. Crescând într-o astfel de atmosferă, am prins gustul pentru cărți și am devenit un cititor pasionat încă din copilărie. Citeam și în timp de luam masa.

Diana. Eu m-am născut la Drochia. Iar cu Alexandru m-am cunoscut la Școala Pedagogică din Călărași, unde el ajunge absolut întâmplător. Tot absolut întâmplător nimeresc și eu acolo… Puteți să vă imaginați de ce suntem și astăzi împreună… Despre Alexandru, dacă tot e ziua lui, aș completa că a fost un student-model și, probabil, dacă ar fi continuat acest drum, ar fi devenit cel mai bun învățător de clasele primare și de limba franceză. Tot atunci a fost perioada când începe să scrie primele sale versuri, activitate pe care o abandonează mai târziu, probabil din lipsă de timp. Nu multă lume știe că Alexandru a făcut și studii la Facultatea de Regie a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, unde are mare noroc să-i aibă ca profesori pe domnii Apostol, Țurcanu, Țărnă și alți maeștri de valoare. Ne-am căsătorit în timpul studenției. Eu eram studentă la Facultatea de Litere a Universității de Stat, în timp ce Alexandru activa la Ministerul Apărării, unde scria pentru ziarul armatei. Și iată aici încep toate greutățile noastre…, dar în ciuda tuturor, din dragostea noastră se naște un copil drăguț, iar noi începem viața de adulți, pentru care țara nu ne putea fi un sprijin. Visurile noastre se destramă, iar unica soluție era emigrarea, chiar dacă atunci nu credeam că va fi pentru o perioadă atât de lungă.

Dragilor, din ce povestiți voi, acasă aveați o viață foarte plină pe de o parte, dar cu greutăți financiare pe de alta. Acesta a fost motivul pentru care ați decis să emigrați în Italia?

Alexandru: Într-adevăr aveam, dar dificultățile din țară și nevoia de stabilitate ne-au împins să căutăm o altă cale.

De ce anume Italia?

Diana. Absolut întâmplător. Aici aveam prieteni cu care ne-am împărtășit greutățile și ne-am ajutat reciproc. Mai târziu am avut ocazia să cunoaștem și alte țări, dar deja eram cuceriți de frumusețea, ospitalitatea, cultura și gastronomia Italiei. Ne regăseam în temperamentul acestui popor. Fiind artiști, aici ne simțim în largul nostru. Italia a devenit casa noastră, dar asta nu înseamnă că nu ne iubim țara de origine.

Cum a fost procesul de adaptare la viața și cultura Italiei?

Diana: Adaptarea a avut două aspecte principale: dorul de casă, de familie și acceptarea noii poziții sociale, care implica muncile simple de care nu ne-am fi gândit vreodată că le vom face. Am trecut peste toate dificultățile cu demnitate și multă muncă.

Ați întâmpinat dificultăți în primii ani?

Alexandru: Am întâmpinat multe dificultăți, dar am continuat cu multă încredere și susținere reciprocă. Atunci când am realizat că sunt apreciat pentru munca mea, am decis să deschid propria afacere.

Până să vorbim despre afacerea, vreau să vă întreb ce anume vă oferă în Italia sentimentul de acasă?

Diana: Sentimentul de acasă ni-l oferă prietenii, tradițiile pe care le respectăm și comunitatea moldovenească din jur. De asemenea, faptul că vorbim română în casă și că-i implicăm pe copiii noștri în tradițiile noastre, contribuie la menținerea legilor cu rădăcinile noastre.

Ați deschis afaceri în Italia. Despre ce este vorba?

Alexandru: În 2006, am deschis prima mea companie, PA Pavimenti, specializată în montarea și finisarea pardoselilor și pereților. Cu timpul, afacerea mea s-a extins, iar acum lucrez cu hoteluri, magazine de lux, spitale și alte instituții. De asemenea, am deschis un mic boutique de produse alimentare artizanale. Am trei angajați permanenți și mai mulți artizani cu care colaborez continuu.

Ce vă amintiți din perioada când ați devenit parte a familiei Asociația Busuioc?

Diana: Avem doar amintiri prețioase. Dar ca să mă fac mai bine înțeles voi începe cu faptul că cea mai mare realizare a noastră este familia. Avem doi copii, care ne sunt cel mai mare motiv de mândrie. Băiatul nostru s-a născut în Moldova, iar fata aici, în Italia. Cum suntem de mult timp aici, copiii au pierdut, în mare parte, contactul cu Moldova, iar pentru a le păstra dragostea față de tradițiile noastre, încercăm să nu lipsim de la niciun eveniment cu aspect tradițional. La unul dintre aceste evenimente am cunoscut Asociația Busuioc. Am rămas impresionați de munca, pasiunea și dedicarea cu care toți membrii asociației se implică în toate activitățile asociației. Ne-am implicat și noi cu prima ocazie, în semn de respect față de tradițiile noastre comune.

Alexandru: Ne-am regăsit și noi în această comunitate și am văzut că e ocazia mea de a renaște dragostea pentru artă. Ne implicăm, pentru că așa suntem noi, moldovenii, oameni cu suflet bun. Aceasta este natura poporului nostru.

Vă mulțumesc din numele asociației pentru tot ce ați făcut. Cum credeți - ce ar trebui de făcut pentru a contribui la consolidarea comunității noastre de moldoveni în Italia și la promovarea culturii moldovenești?

Diana: Cred că putem ajuta prin exemplul personal, prin transmiterea limbii și tradițiilor noastre copiilor. Mulțumită Asociației Busuioc și inițiativelor sale, cultura noastră devine cunoscută aici. Am promovat și programul DOR, la care fiica noastră a participat cu mult entuziasm, întărind legătura cu rădăcinile sale.

În ce mod vedeți păstrarea rădăcinilor noastre culturale pentru a le dărui mai departe copiilor noștri care s-au născut sau care cresc aici?

Alexandru: Păstrarea rădăcinilor culturale o vedem prin implicarea directă în viața culturală a comunității. Vorbim română acasă, iar copiii noștri au contact cu tradițiile noastre prin evenimente și programe precum DOR.

Ce sfaturi ați oferi altor moldoveni care doresc să emigreze în Italia sau să se implice mai activ în susținerea comunității moldovenești din străinătate?

Diana: Sfatul nostru este să rămână aproape de tradiții lor, să vorbească limba română în familie și să se implice în comunitate. Doar prin exemplul personal și prin susținerea reciprocă putem păstra viața noastră culturală.

Dragii noștri, vă mulțumim pentru toată implicarea voastră, pentru dăruirea voastră, pentru omenia și cumsecădenia de care dați dovadă mereu. Alexandru, în numele meu și al întregii asociații, îți dorim un sincer sincer la mulți ani! Rămâi așa cum te-am cunoscut. Să trăiesc în bine și cu bucurie toată viața alături de oamenii dragi inimii tale.

Lilia, și noi îți mulțumim pentru tot ce faci pentru comunitatea noastră din Italia.