De Angela Pojoga ne leagă o prietenie născută încă din copilărie, pentru că venim din aceeași localitate. Și a fost o mare bucurie pentru mine să simt cum prietenia asta a noastră dăinuie și peste ani. Ambele stabilite în Italia, fiecare cu activitatea sa, totuși am găsit un punct de intersecție la mijloc. Angela Pojoga a devenit unul din sponsorii „Asociației Busuioc” și mă mândresc cu asta. Am făcut un interviu frumos, savuros cu această femeie excepțională. Ea nu este unica, căci urmează să descoperiți și alți oameni care au crezut în forța asociației pe care o conduc.
- Angela, îți mulțumesc cu recunoștință pentru acceptul de a face parte din marea comunitate a Asociației Busuioc. Sunt încântată de faptul că purtăm această discuție pentru că-mi doresc ca oamenii să te cunoască și să te aprecieze la justa ta valoare. Eu te cunosc, dar pentru cei care aud pentru prima dată numele de Angela Pojoga ce le-ai povesti despre tine?
- Salutare Lilia! Încântată să fiu protagonista acestui interviu și cu drag o voi face pentru această comunitate frumoasă din care sunt mândră să fac parte. Mă numesc Angela Pojoga și m-am născut la Ciuciuleni, unul din cele mai frumoase sate din raionul Hîncești, Moldova, într-o zi toridă de 14 august a lui 1976. După ce am absolvit Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Stăuceni, am continuat studiile la Academia de Studii Economice din Chișinău. Și ca să închei frumos gândul despre viața mea în Moldova vreau să spun că a fost plină de experiențe și de tradiții pe care le port cu drag în inima mea până în prezent la aproape două decenii distanță.
- Frumos spus. Să știi că Moldova are nevoie de cât mai mulți oameni ca tine, care o vor promova mereu, oriunde s-ar afla. Noi, după mulți ani, ne-am întâlnit în Italia. Povestește-ne, ce te-a determinat să emigrezi anume aici?
- Am avut ocazia să vizitez Italia în 2005 și am fost fermecată de cultura și frumusețea ei. Mi-am dorit să explorez mai mult această țară și să trăiesc noi experiențe. Astfel, am hotărât să rămân aici pentru a-mi construi un viitor.
- Până la urmă, tu ai ales Italia, sau ea pe tine?
- Cred că a fost dragoste de la prima vedere. Italia este o țară cu o cultură și istorie bogată, peisaje deosebite și o bucătărie aparte. A fost o alegere naturală pentru mine datorită tuturor acestor aspecte care m-au atras și m-au făcut să mă simt ca acasă.
- Mai ții minte cum a decurs procesul de adaptare la viața și cultura italiană acum 20 de ani?
- A fost o adaptare ușoară și fără provocări chiar de la bun început. Am avut oportunitatea de a lucra în calitate de bonă pentru copilul unei prietene, cu care am făcut studii împreună la colegiu și am locuit în casa ei. Acest lucru mi-a permis să mă simt ca acasă, să învăț rapid limba italiană și să mă simt integrată în comunitatea locală. Desigur, au existat și momente dificile, dar pasiunea mea pentru călătorii și pentru cunoaștere m-au ajutat să depășesc orice obstacol.
- Cu timpul ai deschis și o afacere în Italia… Cum ai ajuns să o inițiezi?
- Da, așa este. Am deschis o afacere în domeniul coaching-ului și leadership-ului - „Autrice del libro bestseller Family Coaching - il successo arriva dal cuore”. Ofer servicii de coaching pentru manageri și profesioniști, dar și pentru orice persoană care dorește să își dezvolte abilitățile de leadership și să își îmbunătățească performanța personală. Am simțit că este o oportunitate să împărtășesc cunoștințele și experiența mea cu ceilalți și să îi ajut să își atingă potențialul maxim. De asemenea, am absolvit MICAP, master internațional. Aici am trebuit să susțin examene și probe de natură psihică și fizică. În plus, am scris o carte și am alergat maratonul de 42 km la New York.
- De ce ai decis să sponsorizezi activitățile Asociației Busuioc și cum crezi că poți contribui la consolidarea comunității de moldoveni din Italia prin intermediul acestei asociații?
- Dintotdeauna am susținut cu tărie valorile și tradițiile noastre și cred că este important să promovăm aceste aspecte în comunitatea noastră, de aceea m-am bucurat când o consăteancă de-a mea a decis să facă acest lucru prin intermediul unei asociații. Personal cred că, prin implicarea activă în Asociația Busuioc, putem consolida legăturile dintre moldovenii din Italia și să contribuim la promovarea culturii noastre în străinătate, la început în Italia, apoi cine știe, poate că și peste hotarele ei.
- Cum vezi tu păstrarea rădăcinilor culturale moldovenești în diasporă?
Consider că este esențial nu doar să păstrăm, ci și să transmitem mai departe rădăcinile noastre culturale copiilor noștri. Acestea ne definesc identitatea și ne leagă de țara noastră de origine. Prin participarea la evenimente culturale și implicarea în comunitatea noastră, putem asigura că aceste valori sunt transmise următoarelor generații. Mereu am susținut, participat, încurajat și recomandat orice activitate pe care o organizează asociația Busuioc pentru că prin aceste acțiuni simt cum aduc Moldova tot mai aproape de sufletul meu și nu doar…
- Ce sfaturi ai pentru cei care doresc să emigreze în Italia sau să se implice mai activ în comunitatea moldovenească din străinătate?
- … să fie deschiși la noi experiențe și să aibă determinare în fața provocărilor. Pentru cei care sunt deja aici, îi îndemn să se implice activ în comunitatea moldovenească, să susțină inițiativele care promovează cultura și tradițiile noastre și să fie mândri de identitatea lor moldovenească.
- Angela îți mulțumesc pentru această discuție atât de sinceră și din suflet. Îți mulțumesc că ești mereu cu noi.
- Și eu îți mulțumesc pentru inițiative și pentru deschidere.
Cei care doresc să comunice cu Angela Pojoga o pot face luând scriindu-i pe www.apcoaching.it